Deși ar fi putut alege o carieră comodă în Vest sau un job de birou după finalizarea studiilor universitare, chemarea pământului și pasiunea pentru animale au cântărit mai mult. Familia sa nu avea nicio tradiție în domeniu. „Am fost surprinsă când a ales să devină fermier, dar m-am bucurat că își continuă și studiile, a făcut Facultatea de Zootehnie la Timișoara. În cele din urmă, văzând că își dorește să construiască ceva de la zero, l-am susținut și m-am implicat”, povestește mama sa, potrivit sursei citate.
Ca orice părinte, doamna Delia mărturisește că și-ar fi dorit pentru fiul său „o profesie mai ușoară, ceva la un birou”. Alex, în schimb, nu s-a văzut niciodată închis într-un birou. Cu o sinceritate dezarmantă, recunoaște cu zâmbetul pe buze: „Când eram mai mic, speram să devin șofer pe mașină de gunoi sau să lucrez pe un excavator”.
Pasiunea pentru antreprenoriat s-a aprins devreme. În adolescență, pe la 16 ani, Alex și-a dorit stupi de albine, iar tatăl său i-a cumpărat pe primii 15. A fost scânteia care a declanșat totul. „După vreo doi ani, am avut o producție de miere de o tonă, de la 40 de stupi, iar asta m-a încurajat. Mi-am dat seama că poate fi profitabil să faci ceva pe cont propriu și m-am gândit să mă extind”, mărturisește Alex.
Pasul către zootehnie a venit de la ideea unui prieten, care i-a vorbit despre oile din rasa franceză Lacaune. Împreună au mers la o fermă din Austria pentru a cumpăra primele animale. A început cu 25 de oi și un berbec.
Despre această rasă, Alex explică faptul că nu era populară la noi în țară pe atunci, dar s-a dovedit o alegere extrem de eficientă, oferind de cinci ori mai mult lapte decât oaia românească: „Era o rasă mai exotică, dar între timp mulți fermieri români au ales-o. Dacă oaia noastră Țurcană dă vreo 300 – 400 ml de lapte pe zi, rasa Lacaune poate da doi sau chiar trei litri”.
Astăzi, Alex nu este doar un fermier care încalță cizmele de cauciuc în fiecare dimineață, ci și managerul, tehnicianul și promotorul propriei afaceri de familie: ferma din comuna Livada. Tânărul reprezintă noua generație de fermieri români, educați, calculați și ferm convinși că valoarea se creează prin muncă directă, scrie presa.
Mama sa îl ajută zi de zi la fermă și se ocupă îndeaproape de procesarea lactatelor, realizând preparatele cu ajutorul instalațiilor speciale cumpărate. În total, produc în jur de 20 de sortimente din lapte de oaie.
Trezirea la 7 dimineața și rigoarea din sala de muls sunt doar fațeta vizibilă a meseriei. În spatele porților fermei din Livada se află un model matematic de eficiență. Spre deosebire de zootehnia tradițională axată pe efective uriașe de animale, Alex a mizat pe calitate. El menține un efectiv redus, de circa 60 de oi Lacaune. Fiecare animal este monitorizat: doar fătările de calitate și oile care depășesc pragul de 350 de litri de lapte pe o perioadă de lactație rămân în efectiv.
Însă adevărata cheie a supraviețuirii și profitabilității constă în procesare. Alex a refuzat din start statutul de simplu furnizor de lapte ca materie primă pentru marii procesatori. În micul atelier de la fermă, laptele se transformă zilnic în caș, cașcaval maturat în vid, creme tartinabile, brânzeturi și iaurturi artizanale.
La început, produsele au fost vândute vecinilor, iar din vorbă în vorbă rețeaua de clienți s-a extins. Alex s-a promovat și online pe rețelele de socializare, astfel că au venit tot mai multe comenzi și a început să livreze prin județ, direct la poarta clientului.
În urmă cu un an, tânărul fermier a amenajat și o căsuță specială în satul Sânleani, dotată cu frigidere pline cu produsele fermei. Clienții în trecere sau din sat intră, se servesc singuri și lasă banii într-o cutie.
„Nimeni nu a plecat fără să plătească. Oamenii își iau restul singuri din cutie, dacă este vreo problemă că nu au suficienți bani, mă sună și îmi spun că îmi vor aduce diferența”, spune Alex cu mândrie, potrivit sursei.
Liniștea din curtea fermei este întreruptă doar de murmurul blând al oilor și de adierea vântului pe câmpul de la marginea comunei, unde Alex s-a dezvoltat pe o suprafață de șapte hectare. Ferma a fost construită exclusiv din banii familiei, fără credite bancare, iar tot profitul obținut a fost reinvestit în dezvoltare.
Conștient că facturile la utilități pot înghiți rapid profitul unei mici afaceri, Alex a investit și într-o centrală fotovoltaică cu baterii de stocare. „Mi-am dat seama că o mare parte din câștiguri mergea pe plata facturilor la utilități, așa că am decis să investesc pentru a-mi câștiga independența”, explică tânărul fermier. În zilele însorite, ferma este 100% independentă energetic. Soarele alimentează atât echipamentele de muls și tancurile de răcire a laptelui, cât și camerele frigorifice de maturare a brânzeturilor.
Dincolo de succesul vizibil, viața de fermier în România vine la pachet cu sacrificii personale sau obstacole birocratice. Alex lucrează de dimineața până seara la fermă, cu mici pauze peste zi în care trebuie să rezolve alte probleme legate de mersul afacerii. Munca i-a adus o anumită izolare socială: „Prietenii nu prea mă înțeleg, ei au ales alte profesii, cum ar fi IT. Drumurile noastre s-au cam despărțit, dar asta și pentru că nu prea mai am timp de socializare”.
Deși își iubește meseria, Alex admite că au existat momente în care a vrut să renunțe. Interacțiunea cu instituțiile statului rămâne o piatră de moară pentru micii producători. „Dacă am treabă la vreo instituție de trei ori, de două ori lucrurile nu merg bine. Nici ajutor financiar nu avem. Statul român acordă sprijin doar de la 150 de capete în sus, nu ține cont de producție, ci doar de numărul animalelor. Eu cu 60 de oi Lacaune și o bună gestiune la fermă produc mai mult decât un cioban cu 300 de oi din rasă românească, dar nu primesc același sprijin. La facultate am învățat tocmai că un efectiv mic gestionat corect aduce mai multă performanță, însă asta nu se vede în instituțiile statului”, se plânge Alex.
Tânărul își amintește cu amărăciune și de cazurile în care a primit amenzi pentru că a vândut produse direct în piață, în condițiile în care solicitase în prealabil un loc în halele agroalimentare și nu primise.
Cu toate acestea, gândul de a pleca din țară nu l-a captivat. „Am mai avut momente în care m-am gândit că aș putea să plec în Germania sau Austria. Cunoscând limba, puteam să mă înscriu acolo la o universitate și să-mi croiesc alt drum în viață, dar poate nu aș fi avut satisfacția de acum, când am reușit să dezvolt o afacere de familie. În străinătate aș fi fost fermier doar dacă eram angajatul cuiva, pentru că e greu să începi de la zero dacă ești imigrant. Chiar și să cumperi o bucată de pământ e greu, pentru că localnicii au prioritate”, mărturisește el.
Decizia lui de a spune „Aleg România” se bazează pe oportunitățile pe care le oferă încă piața locală. El spune că există spațiu pentru inovație și o cerere tot mai mare din partea oamenilor pentru hrană curată, locală și cu gust autentic.
Când este întrebat ce mesaj le-ar transmite altor tineri, Alex le spune apăsat „să se gândească de două ori înainte să plece din țară”.
Privind spre viitor, el își dorește ca ferma să rămână una de familie, axată pe pasiune și iubire pentru animale, fără aspirații de a deveni un gigant industrial. Planurile sale includ perfecționarea continuă a geneticii efectivului Lacaune și extinderea gamei de brânzeturi maturate. „Am o turmă mică, însă mi-am dorit să aleg calitatea, înainte de cantitate”, concluzionează el.
Prin exemplul său, tânărul din comuna Livada demonstrează că agricultura românească nu trebuie să rămână blocată în clișeul muncii brute sau al dependenței exclusive de subvenții. Cu educație zootehnică, tehnologie verde și pasiune antreprenorială, meseriile pământului pot deveni atractive, sustenabile și moderne opțiuni de carieră în România de astăzi.