„Dacă-i pierdem, nu avem de unde să-i mai recuperăm!” • Există o inițiativă pentru includerea lor în patrimoniul național și UNESCO
Cele patru rase de ciobănești românești – Corb, Carpatinul, Mioriticul și Ciobănescul de Bucovina (vezi foto) –, care însoțesc păstoritul tradițional de secole, sunt în pericol de dispariție, susține Dragoș Bălășoiu, fondator al Asociației HAITA,
Într-un reportaj realizat de jurnaliștii de la Observatorul Prahovean, Bălășoiu spune că numărul redus de exemplare de rasă pură, încrucișările haotice și declinul vieții pastorale pun în pericol continuitatea acestui simbol identitar românesc.
Pentru a opri degradarea fondului genetic, asociația a demarat procedurile pentru includerea tradiției creșterii ciobăneștilor românești în Patrimoniul Cultural Imaterial al României, cu perspectiva depunerii unui dosar transnațional la UNESCO.
Potrivit crescătorului, toate cele patru rase de ciobănești românești au coborât sub pragul minim științific necesar pentru viabilitatea genetică pe termen lung. În multe stâne din țară, ciobăneștii autohtoni au fost înlocuiți cu exemplare de import, precum Kangal sau Ciobănesc de Asia Centrală, explică Dragoș Bălășoiu.
„Spre deosebire de alte rase de câini ciobănești care s-au răspândit pe tot globul, cele românești au părăsit prea puțin granițele. Dacă îi pierdem aici, nu avem de unde să-i mai recuperăm. Putem spune cu certitudine că toate cele patru rase se află sub pragul minim științific de viabilitate genetică a unei rase, unele studii spun de 500 de indivizi reproducători, altele sunt mai rezervate, cu 1.000 de indivizi reproducători”, este avertismentul făcut de Dragoș Bălășoiu
Mai mult, crescătorul atrage atenția că diversitatea genetică scade îngrijorător, pentru că este interzisă includerea metișilor existenți, care continuă să fie reproduși, dar fară valoare reală pentru aceste rase deosebite.
„Nu e un secret că ciobăneștii sunt preferați de acel gen de oameni care îi țin o viață legați de 2 metri de lanț, în fundul curții. O viață pe care niciun câine nu o merită. Iar oamenii buni, care ar avea nevoie de ei pentru paza gospodăriei, a micilor ferme de familie, pe lângă casă, nu îi cumpără pentru că nu știu că acești câini există. Cu toate că le-ar satisface nevoile mult mai bine decât orice altă rasă de import”, mai spune Bălășoiu.
Proiectul inițiat de Asociația HAITA beneficiază de sprijinul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii, coordonată de Ioana Baskerville, expert care a gestionat anterior dosarul transnațional al transhumanței recunoscut de UNESCO.
Demersul include o etapă de cercetare de teren întinsă pe o durată de șase luni, vizând comunitățile pastorale și stânele din zonele montane.
Gabriel SCHIRGER