Redresarea și dezvoltarea sectorului zootehnic românesc. Puncte de vedere și propuneri privind redresarea și dezvoltarea durabilă și sustenabilă a sectorului zootehnic românesc. Dr.ing. Gheorghe Vaida, administrator la SC Semliv Genetic Internațional SRL și fost inspector de specialitate la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) a elaborat un material, adresat, în special, autorităților din sectorul agricol românesc, prin care vine cu propuneri privind reorganizarea zootehniei în România, în contextul situației actuale dificile atât din punctul de vedere al cercetării, cât și al producției. Acesta subliniază importanța unei schimbări majore din punct de vedere administrativ în zootehnie, pentru securitatea alimentară din țara noastră, pentru creșterea producției interne și pentru ameliorarea genetică a animalelor:
”Sectorul zootehnic reprezintă un pilon strategic al agriculturii românești cu impact direct asupra securității alimentare, dezvoltării rurale și echilibrului comercial. În contextul actual, marcat de provocări economice, cerințe europene tot mai exigente și de nevoia de predictibilitate pentru fermieri, se impune coordonarea consolidării instituționale și dezvoltarea capacității administrative a structurilor cu atribuții în domeniul zootehniei, în vederea asigurării unei administrări unitare, eficiente și transparente. Acest material are scopul de a evidenția importanța dezvoltării politicilor în eforturile de realizare durabilă și sustenabilă a sectorului zootehnic românesc.
Situația actuală din zootehnie, când nu ne putem asigura nici necesarul de produse agroalimentare din producție proprie, fiind obligați să apelăm la importuri, cât și apariția în timp a unor crize în domeniu, a scos în evidență o serie de disfuncționalități și carențe ale modului în care este organizat si condus sectorul zootehnic din țara noastră. În acest context, se impune o regândire a politicilor în zootehnie, un concept nou, pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă a sectorului, în concordanță cu realitățile și condițiile pedoclimatice, a potențialului de care dispune România. Acest lucru trebuie făcut după metode tehnologice moderne, eficiente și fără să afecteze mediul, astfel încât să ne putem asigura necesarul de produse alimentare pentru toată populația din țara noastră și chiar un excedent pentru export.
În fermele din țările cu agricultură avansată, senzorii, roboții și inteligența artificială au devenit instrumente folosite cu succes și eficient în tehnologiile de creștere și ameliorare genetică a animalelor și, totodată, rezolvă criza forței de muncă ce se manifestă din plin în toate sectoarele din agricultura mondială. Aceste noutăți, care se aplică azi pe plan mondial în creșterea animalelor, trebuie să fie introduse și în țara noastră dacă dorim să fim competitivi.
Având în vedere situația actuală din sectorul zootehnic, respectiv, scăderea drastică a efectivelor de animale, lipsa performanței și a eficienței productive, gradul de zootehnizare a producției agroalimentare foarte redus, cea mai mică producție de lapte pe cap de vacă, din Uniunea Europeană, situația sanitară veterinară a efectivelor, blocarea exportului la ovine, numeroase și frecvente nemulțumiri ale fermierilor, precum și unele păreri tehnice incorecte, exprimate de unii, în spațiul public despre acest subiect etc, am considerat util și necesar să exprim câteva puncte de vedere și propuneri pentru redresarea și dezvoltarea durabilă și sustenabilă a sectorului zootehnic. Aceasta, pe baza experienței pe care o am în domeniul zootehniei, a activității desfășurate în învățământul superior, în producție și cercetare, precum și în unele funcții de conducere, pe care le-am avut în administrația de stat și privată.
Voi prezenta câteva puncte de vedere și propuneri privind redresarea și dezvoltarea durabilă și sustenabilă a sectorului zootehnic românesc și voi dezvolta, cu precădere, în acest material, o componentă importantă a activității din zootehnie – situația
actuală a modului de organizare și coordonare a activității de cercetare – dezvoltare, din zootehnia românească.
Redresarea și dezvoltarea sectorului zootehnic românesc. Propuneri
Este nevoie de implementarea unor pârghii și mecanisme tehnice pentru perfecționarea modului de acordare a sprijinului financiar și posibilitatea realizării unor economii la bugetul de stat ori redistribuiri. Propun câteva proiecte de urgență maximă, pentru a încerca să mai salvăm ce se mai poate salva în sectorul zootehnic românesc, având în vedere faptul că noi suntem foarte mult rămași în urmă față de țările cu zootehnie avansată, din toate punctele de vedere ale performanței – tehnic, organizatoric, științific, și, cu foarte mici excepții, nu suntem nici competitivi.
1. Introducerea selecției genomice în România. Proiect strategic de interes național
Selecția genomică în România: este vorba despre genotipare, estimarea și testarea efectelor SNP, singlenucleotide polymorphism, populație de referință și populație de validare, calculul valorii de ameliorare genomice.
- În urma progreselor realizate de genetică și de genomică, de bioinformatică, prin tehnologii inteligente s-a ajuns la dublarea progresului genetic, față de selecția clasică a animalelor.
- Apariția și introducerea selecției genomice, în anul 2009, la bovine și în 2015 la ovine a revoluționat ameliorarea animalelor.
- Selecția genomică se bazează pe informațiile obținute din analiza ADN-ului, realizată cu ajutorul noilor tehnologii de genotipizare (mapping ADN). Presupune stabilirea valorii de ameliorare genomice și selecția animalelor în funcție de aceste valori.
- Are numeroase avantaje. Menționăm doar faptul că are loc dublarea progresului genetic, cunoașterea valorii de ameliorare încă de la nașterea animalului, reducerea efectelor bolilor animalelor pe baza informațiilor genomice, determinarea paternității (bovine, ovine).
- Acum se introduce și în țările în curs de dezvoltare. La noi, nici gând de așa ceva.
- Noi nu mai determinăm acum nici paternitatea la animale, în țară etc.
- Utilitate: prestare de servicii pentru crescători – beneficiază de noile rezultate ale cercetării în domeniul biologiei moleculare, stabilirea valorii de ameliorare genomice, determinarea paternității la bovine și ovine.
- Autofinanțare – la încheierea proiectului se poate autofinanța, pe baza prestării de servicii pentru crescători.
2. Valorificarea microbiomului – element de noutate pentru a îmbunătății durabilitatea și eficiența producției animale
Microbiomul – armată invizibilă, care protejează sănătatea organismului. Identificarea și urmărirea componentelor microbiene simbiotice și patogene ale sistemelor de producție animală permit îmbunătățirea sănătății, bunăstării animalelor și eficienței economice. Integrarea microbiomului în strategiile de producție animală.
3. Protejarea raselor de animale românești prin realizarea unui centru de selecție pentru conservarea și utilizarea durabilă a resurselor genetice animale. Bancă de gene
Este posibil de realizat la una din Stațiunile de cercetare ale ASAS ori stațiune didactică experimentală din cadrul universităților de științe agricole.
- Dacă nu realizăm acest centru și bancă de gene, în maximum 10 ani vom fi obligați să facem programe de conservare pentru rasele noastre.
- În prezent, România nu are o rețea națională de ameliorare și reproducție consolidată pentru producerea de material biologic necesar în țară în vederea evaluării și ameliorării efectivelor de animale pe baze tehnologice moderne, așa cum au toate țările din Uniunea Europeană.
- Noi cheltuim sume mari de bani anual pentru controlul oficial al performanțelor (COP) și pentru ținerea registrelor genealogice (RG), cu efecte reduse. De exemplu, în perioada 2015 – 2024, la specia taurine, au fost introduși în testare, în medie, nouă tăurași pe an, la toate rasele – foarte, foarte puțin! Asta nu poate fi numită intensitate de selecție!
- În țările cu zootehnie avansată, se scanează în jur de 30 de tăurași, pentru a alege unul pe care să-l introducă în programele de testare!
- Aproape tot materialul seminal utilizat la însămânțări artificiale, în țara noastră, provine din import, chiar dacă, în unele cazuri, se produce în România. Taurii de la care provine sunt testați după descendenți, în condițiile de creștere și producție din alte țări, la prețuri ridicate și nu întotdeauna de cea mai bună calitate.
- Dispar rasele românești, care sunt cel mai bine adaptate la condițiile de mediu din țara noastră și pentru care înaintașii noștri au trudit ani zile.
- La ovine nu avem testat nici un berbec după descendenți și nu utilizăm nici însămânțarea artificială ca principal instrument de ameliorare genetică a efectivelor de ovine.
4. Capacități pentru valorificarea producției zootehnice pe întreg teritoriul țării
Valorificarea producției zootehnice, piața de desfacere, târgurile de animale, constituie o problemă fundamentală majoră pentru crescătorii de animale, mari sau mici, pentru dezvoltarea sectorului zootehnic. În prezent, zootehnia, se confruntă cu numeroase greutăți, atât în ceea ce privește costurile de producție, cât mai ales în privința valorificării producției. Există numeroase disfuncționalități între producători, procesatori și comercianți.
Este util să facem o inventariere a capacităților de producție și valorificare existente pe teritoriul țării, modul de amplasare a lor pe regiuni, județe, zone, în ce procent sunt utilizate în prezent din capacitatea proiectată, dacă dispun de materie primă. În ce măsură ele pot produce și valorifica necesarul de care avem nevoie.
- Capacitățile de producție proiectate pentru procesare existente nu au fost corelate, întotdeauna, cu efectivele de animale din fiecare județ, în fiecare zonă, cu tendința de creștere sau scădere a efectivelor, iar acum, unele sunt vândute unor companii străine.
- În multe cazuri, crescătorul, trebuie să parcurgă distanțe mari cu animalele în vederea sacrificării, pentru a ajunge la un abator specializat și autorizat, ceea ce constituie o problemă majoră, mai ales acum, când și combustibilul este foarte scump.
- Pentru a se putea dezvolta sectorul, trebuie să fie asigurată valorificarea producției, să stimulăm construirea de fabrici pentru procesare a laptelui și cărnii, pe întreg teritoriul țării, acolo unde nu sunt și în zonele unde există condiții pentru creșterea animalelor.
- O problemă importantă o reprezintă valorificarea ovinelor. Sunt abatoare foarte puține, iar în privința exportului sunt probleme mari din motive sanitar veterinare, acum pesta micilor rumegătoare. Nu este suficient și nici nu este rentabil să valorificăm și să exportăm numai animale în viu. Sunt necesare măsuri de stimulare a valorificării produselor agro-alimentare în magazine de proximitate. Stimularea dezvoltării de unități care să prelucreze producția zootehnică primară la nivel zonal, local.
5. Perfecționarea formelor de acordare a sprijinului financiar și posibilitatea realizării unor economii la bugetul de stat ori redistribuiri prin pârghii și mecanisme tehnice
Sprijinul financiar trebuie acordat țintit pentru performanță și urmărită periodic eficiența utilizării acestor fonduri. Se impune perfecționarea formelor de sprijin. Este și concluzia unui studiu realizat recent de un colectiv de cercetători din cadrul Academiei Române, coordonat de domnul academician, prof.univ.dr.ing. Ioan Păun Otiman (10.11.2023), care arată că, în Programul Național Strategic (PNS) 2023 – 2027, doar 14,6 % din fondurile financiare sunt alocate pentru zootehnie. Foarte puțin, în mare discrepanță față de producția vegetală, având în vedere situația și importanța actuală a sectorului zootehnic, unde trebuie să realizăm peste 50%, din valoarea producției agricole globale.
Sursele de finanțare și consultanța tehnică de specialitate au un rol semnificativ în desfășurarea activității zootehnice, în dezvoltarea sectorului. Au trecut trei exerciții financiare de când România este țară membră a Uniunii Europene (2007 – 2027), perioadă în care zootehnia românească a beneficiat de aceste forme de finanțare și rezultatele le constatăm acum, când încă suntem dependenți de import la multe produse, iar satul românesc este depopulat de oameni care și-au căutat rostul prin alte țări ale Europei, dar și de animale, așa cum sunt prezentate datele de Institutul Național de Statistică (INS).
Pajiștile noastre, despre care am tot vorbit și scris că avem peste 4 milioane de hectare și ne oferă oportunități pentru dezvoltarea sectorului, pășunile comunale, pajiștile alpine, în multe cazuri, sunt subiecte de litigii între crescători și primării, între asociații și primării, iar pe altele cresc ferigă și vegetație lemnoasă, nefiind populate cu animale. În unele cazuri, taxele pentru concesionarea pășunilor, pentru crescători, de către primării, sunt foarte mari.
6. Evaluarea numerică și calitativă a efectivelor de animale cuprinse în lucrările de selecție
Este necesar să facem o evaluare numerică și calitativă a efectivelor de animale cuprinse în lucrările de selecție privind rasa curată, sănătatea, utilitatea, procentul pe care îl controlăm din efectivul total, corelat și cu numărul de produși introduși în programele de testare.
Având în vedere modul în care se desfășoară și este organizată în prezent activitatea de evaluare și ameliorare, mai ales în ultimii 10 ani, când au fost acordate sume importante de bani în acest sector, se constată, acum, că rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor. Nu este necesar să controlăm și să înscriem în registrele genealogice efective așa mari de animale, mai ales acolo unde nu determinăm nici paternitatea, pentru că aceasta presupune costuri ridicate, iar acum trebuie să facem cu toții eforturi pentru reducerea cheltuielilor.
Sunt niște condiționalități tehnice pentru dimensionarea acestor efective. Astfel, se supun controlului oficial de producție (COP) și se înscriu în Registrul genealogic (RG) numai animalele de rasă curată și de o anumită valoare zootehnică, care au un anumit rol în cadrul Programelor de ameliorare. (Regulamentul ameliorării UE, nr.1012/2016, cu aplicabilitate din noiembrie 2018). Nu controlăm animalele și le înscriem în registrele genealogice numai ca să scoatem bani de la APIA. A proceda astfel, în unele cazuri, este păgubos pentru țara noastră și nu are niciun avantaj pentru ameliorare, ci din contră. Rezultatele practice au demonstrat acest lucru.
Efectivele de animale supuse controlului de producție și cele înscrise în registrele genealogice, unde se cheltuiesc niște sume importante de bani, trebuie dimensionate și corelate cu necesitățile producerii dirijate de reproducători masculi, tauri, berbeci, țapi, utilizați la însămânțări artificiale și montă naturală, a necesarului de vaci mame de tauri, a ovinelor și caprinelor de reproducție, pentru programele de ameliorare.
7. Consolidarea capacității administrative și optimizarea coordonării sectorului zootehnic la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Agenției Naționale pentru Zootehnie
8. Necesitatea reorganizării și perfecționării coordonării activității de cercetare-dezvoltare din zootehnie
Situația din sectorul zootehnic românesc are și componenta de cercetare–dezvoltare, care trebuie să fie legată de producție, de învățământ, fiind unul din factorii importanți în mersul și rezultatele activități din zootehnie. Se impune realizarea și urgentarea de investiții, asigurarea de surse de finanțare, pentru dotarea și modernizarea tehnologiilor de creștere a animalelor, a laboratoarelor, din institutele și stațiunile de cercetare, a bazelor experimentale, pentru a deveni mai funcționale și adaptate cerințelor actuale de cercetare–dezvoltare.
Sectorul de cercetare-dezvoltare din zootehnie. Scurt istoric
În anul 1926, s-a înființat Institutul Național Zootehnic (INZ), ctitor fiind marele profesor universitar G.K. Constantinescu, întemeietorul zootehniei moderne. Între anii, 1948 și 1949 INZ se reorganizează ca Institut de Cercetări Zootehnice (ICZ). Între 1948 și 1970, ICZ-ul coordonează peste 30 de stațiuni de cercetare zootehnică, cu activitate mixtă, pe mai multe specii. În anul 1970 se desființează ICZ- ul și se înființează institutele pe specii, toate sub coordonarea ASAS. În perioada, 1970 – 1990, se creează institutele pe specii.
După 1990 până azi, au avut loc unele restructurări, scădere de personal și patrimoniu, dar aceleași institute, unele, devin Institute naționale de cercetare dezvoltare (INCD) în subordinea ASAS, prin Legea 45/2009.
Până în anul 2009, când a fost redus mult personalul, în cadrul ASAS a existat o direcție executivă de producție ce a coordonat întreaga activitate din teritoriu, care, din păcate, azi, a ajuns un simplu compartiment de dezvoltare tehnologică, cu un singur angajat.
Azi, în cadrul ASAS există nouă secții științifice, dintre care doar o secție de zootehnie. În prezidiul ASAS, care este organul de conducere între sesiunile Adunării Generale, între primii șase conducători, cu funcții mai mari, respectiv, președinte, patru
vicepreşedinţi, secretar general, nu există nici un zootehnist! Dar noi spunem că zootehnia este un pilon strategic național, cu rol major în asigurarea securității alimentare, că în mod normal, peste 50% din valoarea producției agricole globale trebuie să fie obținută din sectorul zootehnic! Dacă la acest nivel se acordă ”atâta importanță zootehniei”, atunci, ce să mai spunem de alte structuri.
Sectorul de cercetare-dezvoltare din zootehnie. Situația actuală
În prezent, cercetarea-dezvoltarea zootehnică este organizată și se realizează în institute naționale, în subordinea Ministerului Cercetării, acum Ministerul Educației și Cercetării, în institute și stațiuni de cercetare din subordinea ASAS sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în universitățile de științe agricole, precum și alte forme de cercetare.
Este nevoie de coagularea acestor forțe în jurul unor obiective comune de cercetare-dezvoltare, necesare și utile zootehniei românești, fermierilor români, după modelul țărilor cu agricultură și zootehnie dezvoltată, precum și o finanțare corespunzătoare.
Mai mult ca oricând, se impune consolidarea legării cercetării și învățământului de producție, de nevoile fermierilor, precum și sprijinirea sectorului zootehnic. În prezent, institutele și stațiunile academiei dețin un material biologic bun, atât la specia bovine, cât și la ovine și caprine, dar tehnologiile de creștere și producție, cu două, trei excepții, sunt la nivelul anilor 1970!
Deși aproape toate institutele și stațiunile cu profil zootehnic au în prezent proiecte de modernizare, unele de 3–4 ani, din cauza birocrației mari, a lipsei fondurilor, cât și a managementului defectuos de coordonare a activității, cu deosebire a investițiilor, derularea este foarte greoaie. Deseori am auzit ”nu ne dă ministerul fonduri”. Nu se pot face cercetări zootehnice în stațiuni pentru bovine, de exemplu, unde mulsul încă se face la bidon, ori evacuarea dejecțiilor cu racleți batanți! Chiar și unele stațiuni unde tehnologiile de creștere au fost modernizate se confruntă în prezent cu probleme mari în privința mentenanței, a mediului, lipsa forței de muncă. Din cauza legislației actuale, personalul nu poate fi plătit în mod corespunzător. Chiar dacă unii se prezintă la concursurile organizate de stațiuni, stau 2-3 luni și pleacă. În zootehnie este o activitate continuă, o muncă mai grea, mai ales la bovine. Vacile trebuie hrănite, mulse.. și sâmbăta, și duminica. Sunt stațiuni, acum, care au probleme cu reproducția din cauza lipsei personalului specializat, din cauza salarizării (ex: operatori pentru însămânțări artificiale, medici veterinari).
În prezent, institutele și stațiunile de cercetări își desfășoară activitatea cu surse de finanțare din venituri proprii și fonduri de la bugetul de stat. Deși, în unele cazuri, se cresc veniturile proprii din producția realizată ori din vânzarea de material de prăsilă, atunci când apar avarii, defecțiuni, urgențe, care nu pot fi amânate, cum ar fi căderea sălii de muls, sistemul de evacuare a dejecțiilor, ori dificultăți în furajare etc, conducerea stațiunii nu poate interveni și utiliza aceste fonduri în mod autonom și flexibil, pentru remedierea acestor defecțiuni la timp. Am auzit de multe ori, în ultimi ani, că stațiunile au consilii de administrație și directori – ”să se descurce”. Și multe alte probleme.
Aceste aspecte impietează mult bunul mers al întregii activități. Se impune perfecționarea legislației. Trebuie să fie unitară, coordonată și promovată de la nivel central. Nu putem sta așa, până când nu mai avem cu cine mulge vacile, ori, în unele locuri, poate cădea acoperișul pe animale și pe îngrijitori! De aceea, consider că, în prezent, având în vedere și situația actuală din zootehnia românească, se impune o reorganizare și o consolidare a modului în care este organizată și manageriată activitatea de cercetare-dezvoltare, din zootehnie. Aceste institute și stațiuni zootehnice trebuie să fie unități model de prezentare pentru consultanța fermierilor si asigurarea condițiilor corespunzătoare pentru cercetările științifice. De mai mulți ani, sunt și unele capacități de producție zootehnice în conservare, cărora trebuie să li se dea o anumită destinație. Ce să mai așteptăm?
Nevoia schimbării. Cercetarea în zootehnie, separată de ASAS
Așadar, forma actuală de organizare și coordonare a cercetării zootehnice românești funcționează și e cam de prin anul 1970, deci de circa 56 de ani, în ciuda faptului că, din anul 1990, s-a schimbat regimul și forma de proprietate, iar situația din țara noastră a fost cu totul alta!
Structura actuală pentru cercetare-dezvoltare în zootehnie este depășită, nefuncțională și nu mai corespunde nevoilor și cerințelor actuale. În prezent, la nivelul central al ASAS, nu există personal tehnic de specialitate care să poată coordona întreaga activitate de cercetare, de dezvoltare tehnologică, de modernizare a institutelor si stațiunilor zootehnice din teritoriu și rezultatele se văd acum. După 56 de ani, se impune schimbarea, perfecționarea acestei structuri organizatorice.
Propunem înființarea unui Institut Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie (INCDZ), sub autoritatea comună a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Ministerului Educației și Cercetării, care să coordoneze întreaga activitate de cercetare-dezvoltare din zootehnia românească. Acest institut să se desprindă de ASAS, iar Academia să rămână o instituție publică specializată, autonomă, de consacrare academică, după modelul altor țări din UE, de exemplu Franța. Un institut asemănător se poate constitui și pentru cultura vegetală.
În prezent, ASAS este în coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), fiind ordonator secundar de credite. Este doar un intermediar care, de cele mai multe ori, constituie o frână birocratică în calea investițiilor, a modernizării stațiunilor de cercetare-dezvoltare. La minister există mai mult personal de specialitate care să coordoneze această activitate și să urmărească modul de utilizare a fondurilor alocate, precum și eficiența lor. Să rămână acele stațiuni și baze experimentale de cercetare care sunt utile, pot face performanță și pe care să fim în măsură să le putem finanța. La fel și unele capacități de producție zootehnică, care sunt de mai mulți ani în conservare. Nu are niciun sens să le ținem așa ”într-o stare muribundă”, să cheltuim fonduri bugetare degeaba, în condițiile de azi, când, pentru mersul economiei, pentru așa-zisul ”deficit”, am ajuns să impozităm și pensiile!
Trebuie să recunoaștem că și ASAS are o anumită responsabilitate pentru faptul că am ajuns în această situație cu zootehnia românească. Această nouă formă de organizare ar fi mult mai utilă, mai practică și mai funcțională, din toate punctele de vedere, fiind inclusiv un sprijin mai bun pentru conducerea MADR, pentru luarea deciziilor strategice în acest sector și nu numai. De la minister vin, de fapt, și fondurile. Are loc o descentralizare și o specializare a managementului, o apropiere mai mare, de realitățile din teritoriu, mai ales sub aspect practic, aplicativ. Directorii de institute și stațiuni de cercetare cu profil zootehnic trebuie sa aibă mai multă autonomie în luarea deciziilor, având în vedere specificul activității din acest sector cu foc continuu.
De altfel, atunci când am pregătit acest material și am studiat Legea nr. 45/2009, am constatat în Anexa nr.1, la Institute naționale de cercetare-dezvoltare care funcționează în coordonarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, la poziția trei, că este trecut înființarea Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie Balotești, prin reorganizarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești. Din păcate, însă, deși au trecut 17 ani de atunci, nu s-a aplicat niciodată, cu toate că, după cum se cunoaște, Legea nr.45/2009 este o lege organică! Așadar, avem și o parte de legislație. Doar trebuie să mai facem unele modificări.
În încheiere, aș afirma că, fără o privire de ansamblu asupra modului în care este organizată și condusă zootehnia românească, fără știință, învățământ și cercetare, fără specialiști foarte bine pregătiți, cu experiență, nu se poate face performanță.”
