Anul agricol 2025-2026 confirmă faptul că performanţa unei ferme nu mai este determinată exclusiv de producţia obţinută la hectar. Preţurile mici, costurile ridicate şi accesul dificil la finanţare devin factori decisivi pentru menţinerea profitabilităţii.
Am stat de vorbă cu trei tineri fermieri din zone diferite ale ţării, pentru a înţelege cum arată, din perspectiva lor, bilanţul unui an agricol dificil şi ce soluţii caută pentru a-şi menţine fermele profitabile. Experienţele lor scot la iveală o realitate comună: agricultura se confruntă nu doar cu provocări în câmp, ci şi cu presiuni tot mai mari venite din piaţă, de la preţuri şi costuri, până la accesul la finanţare.
Seceta a redus producţiile, piaţa a şters profitul
Denis Cordoş, fermier din Şimand, judeţul Arad, care coordonează o exploataţie de aproximativ 2.000 de hectare, consideră că anul agricol a fost mai slab decât precedentul, în principal din cauza lipsei precipitaţiilor din perioadele critice. „Seceta a impactat foarte tare anul acesta. Producţiile au fost sub media ultimilor ani şi, per total, rezultatele sunt mai slabe decât anul trecut”, spune acesta.
Grâul a fost singura cultură care a înregistrat o uşoară creştere, cu o producţie medie estimată de aproximativ 4.900 kg/ha. În schimb, rapiţa a coborât la aproximativ 2.900 kg/ha, iar orzul de la 7,5 tone/ha în 2025, la circa 6 tone/ha anul acesta.
Rapiţa a compensat prin preţ, cerealele păioase – la limită
Din punct de vedere economic, rapiţa a reuşit să rămână pe linia de plutire datorită preţului de valorificare, cu valori cuprinse între 2,50 şi 2,70 lei/kg. În schimb, grâul şi orzul au generat marje foarte mici. „La grâu suntem cam la limită. Profit nu prea există”, recunoaşte tânărul fermier. În opinia sa, principala problemă a sectorului nu este nivelul costurilor de producţie, ci raportul tot mai dezechilibrat dintre investiţiile făcute şi preţurile obţinute la recoltare.
Optimizarea lucrărilor, nu reducerea tehnologiei
Strategia fermei nu a fost renunţarea la inputuri sau compromisuri majore în tehnologie. Reducerea cheltuielilor s-a făcut prin diminuarea numărului de treceri şi prin înlocuirea unor lucrări clasice cu variante mai eficiente. Singura ajustare importantă a fost reducerea fertilizării de primăvară cu aproximativ 50 kg/ha, însă Denis consideră că factorul decisiv a fost lipsa apei, nu nivelul de nutriţie.
Structura culturilor a fost şi ea adaptată. Suprafaţa cu porumb a fost redusă de la 350 la 250 ha, în timp ce floarea-soarelui a crescut la aproximativ 280 ha, după ce această cultură a demonstrat o mai bună stabilitate în condiţii de secetă.
Ploile au transformat grâul de panificaţie în grâu furajer
Pe de altă parte, pentru Ştefan Barbu, fermier din Brăneşti, judeţul Ilfov, care lucrează împreună cu tatăl său aproape 900 de hectare, dintre care 115 ha în sistem ecologic, principala problemă a sezonului nu a fost doar producţia, ci calitatea recoltei.
Precipitaţiile din perioada recoltatului au afectat puternic grâul, reducând greutatea hectolitrică de la valori obişnuite de 78-80 kg/hl, până la aproximativ 72 kg/hl. „Degeaba am volum, dacă nu am calitate”, spune fermierul. În aceste condiţii, preţul de valorificare a scăzut de la aproximativ 0,91 lei/kg pentru grâul de panificaţie, la 0,82-0,83 lei/kg.
Asigurarea nu a acoperit pierderile provocate de grindină
Rapița a fost afectată de grindină, cu pierderi estimate la aproximativ 10%. Paguba nu a fost însă despăgubită din cauza francizei prevăzute în poliţa de asigurare. Orzul a oferit, în schimb, un rezultat bun, cu aproximativ 7,3 tone/ha, deşi nivelul redus al preţului de valorificare limitează puternic rentabilitatea.
În condiţiile în care investiţia pe hectar la el în fermă ajunge undeva la 5.500 de lei, sumă care include toate cheltuielile, de la arendă şi credite până la leasinguri. Aşadar, marja de profit e foarte mică. „O tonă la hectar pe mine mă costă doar arenda”, argumentează acesta.
Minimum tillage, o soluţie dictată de necesitate
Ferma a adoptat de aproximativ 6 ani sistemul minimum tillage, alegerea fiind determinată în primul rând de necesitatea de a lucra suprafeţe mari într-un timp scurt. „Am trecut la minim-till doar datorită faptului că nu aveam timp să ne lucrăm terenul”, afirmă fermierul.
Citeşte şi:
Ionuţ Părăuşanu: „Nu avem piaţă de consum în România pentru grâul ecologic”
O altă problemă semnalată de acesta este lipsa spaţiilor de depozitare, care obligă ferma să vândă imediat după recoltare, exact în perioada în care presiunea financiară este cea mai mare.
Primul an fără secetă după cinci ani, dar cu dificultăţi economice
La rândul său, Mihai Alexandru Cherecheş, fermier din Lehliu Gară, judeţul Călăraşi, care exploatează aproximativ 800 ha, a avut parte de o altfel de experienţă în acest sezon. După 5 ani în care seceta a fost principala ameninţare, presiunea s-a mutat spre piaţă. Culturile de grâu şi orz au avut rezultate bune, cu medii de aproximativ 7 tone/ha la grâu şi 7,5 tone/ha la orz. Totuşi, ploile din perioada recoltării au afectat calitatea mărfii şi au redus veniturile.
Preţurile mici şi lipsa lichidităţilor limitează dezvoltarea
Fermierul consideră că una dintre cele mai mari probleme este accesul tot mai dificil la finanţare. Băncile sunt mai prudente în relaţia cu agricultura, iar fermierii au mai puţine opţiuni pentru susţinerea activităţii curente. „În lipsa capitalului de lucru, producţia este adesea vândută imediat după recoltare, pentru plata furnizorilor şi a obligaţiilor curente, chiar dacă momentul nu este favorabil”, a precizat tânărul agronom.
Reducerea costurilor prin lucrări conservative
Pentru diminuarea cheltuielilor, ferma a renunţat complet la arătură în urmă cu patru ani şi utilizează sistemul minim-till pe întreaga suprafaţă. Această schimbare tehnologică a redus costurile, însă a crescut presiunea buruienilor, ceea ce necesită intervenţii suplimentare. Următoarea investiţie vizată este o semănătoare strip-till, care ar permite reducerea consumului de combustibil şi eficientizarea lucrărilor la culturile prăşitoare.
În acest moment, Mihai Alexandru Cherecheş recunoaşte că obiectivul său nu mai este obţinerea producţiilor maxime cu orice preţ, ci menţinerea rentabilităţii. „Mai bine să fac 5 tone la hectar cu costuri mai mici, păstrându-mi profitabilitatea, decât să fac 7 tone cu cheltuieli care la final nu se justifică”, este concluzia sa.