Anul 1 – 50 de hectare și o investiție inițială controlată
Anul 2 – salt de 30 hectare
În al doilea an, suprafața irigată a crescut cu încă 30 de hectare, utilizând același principiu. Ferma ajunge astfel la 80 de hectare irigate. Investiția rămâne etapizată, însă odată cu suprafața crește și volumul de muncă necesar pentru operarea sistemului. În acest moment devine tot mai evidentă importanța unei infrastructuri permanente și a automatizării unor operațiuni.
Anul 3 – 100 de hectare și trecerea la o infrastructură permanentă
Odată cu extinderea cu încă 20 de hectare, ferma ajunge la 100 de hectare irigabile. Sistemul intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Conducta principală flexibilă este înlocuită cu o conductă principală din PEHD (HDPE), cele cinci foraje existente continuă să asigure sursa de apă, iar distribuția este reorganizată prin conducte secundare individuale.
În locul mai multor operațiuni manuale, un singur robinet poate controla acum alimentarea unei suprafețe de aproximativ cinci hectare. Liniile de picurare sunt instalate semiîngropat, ceea ce contribuie la reducerea deteriorărilor provocate de păsări și rozătoare și la o mai bună protecție a instalației.
Rezultatul nu înseamnă doar mai multe hectare irigate. Înseamnă mai puțină muncă, o distribuție mai eficientă a apei și un control mai bun asupra culturii. În plus, o suprafață irigată suficient de mare permite o rotație mai bună a culturilor și creează premisele pentru utilizarea eficientă a fertirigării, prin administrarea precisă a nutrienților odată cu apa.
Debit suficient sau investiție fără randament?
Una dintre cele mai importante întrebări înaintea oricărui proiect de irigații este: avem suficientă apă pentru suprafața pe care vrem să o irigăm?
În perioadele critice din iunie–iulie, când porumbul are un necesar ridicat de apă, un debit insuficient poate transforma o investiție importantă într-un sistem care doar limitează pierderile, fără să permită culturii să își atingă potențialul. Dacă sistemul poate deservi la timp doar o parte din suprafață, ultimele parcele pot ajunge să primească apa prea târziu. În condiții de temperaturi ridicate și deficit hidric, câteva zile pot face diferența dintre o cultură performantă și una afectată semnificativ. De aceea, dimensionarea sursei de apă, a pompelor, a conductelor principale și secundare și a sectoarelor de irigare trebuie realizată ca un sistem unitar.
O investiție în irigații începe, așadar, nu cu alegerea unei conducte sau a unei pompe, ci cu un calcul corect al necesarului de apă, debitului disponibil și timpului în care întreaga suprafață trebuie irigată.
Irigarea schimbă întreaga tehnologie a culturii
Introducerea irigației nu înseamnă doar adăugarea apei la tehnologia existentă. Ea poate schimba întregul model de producție. În funcție de hibrid, condițiile pedoclimatice și obiectivul de producție, cultura irigată poate permite densități mai ridicate decât cea neirigată. În același timp, un potențial superior de producție presupune și o strategie de nutriție adaptată.
Azotul, fosforul, potasiul și microelementele trebuie administrate în funcție de necesarul culturii și de rezultatele analizelor de sol. Printr-un sistem de picurare bine proiectat, fertirigarea poate permite administrarea fracționată și precisă a nutrienților, în momentele în care planta are cea mai mare nevoie de aceștia. Crește însă și necesarul de energie pentru pompare, precum și capitalul investit în inputuri. Din acest motiv, proiectarea agronomică și cea hidraulică trebuie analizate împreună cu partea economică.
Sursa de apă poate decide succesul proiectului
Un sistem de irigații este performant doar dacă are în spate o sursă de apă sigură și predictibilă. În cazul alimentării din infrastructura de irigații existentă, disponibilitatea apei și calitatea acesteia trebuie analizate înainte de alegerea sistemului. Apa care conține sedimente sau impurități necesită o filtrare corespunzătoare, în special în cazul sistemelor de picurare, unde secțiunile de curgere sunt reduse. În cazul forajelor, trebuie analizate debitul disponibil, adâncimea, consumul energetic, calitatea apei și toate cerințele legale privind captarea și utilizarea resursei de apă. Filtrarea nu este un accesoriu al sistemului de picurare. Este una dintre componentele care îi protejează funcționarea și durata de viață.
Tambur, pivot sau picurare? Nu există o soluție universală
Alegerea tehnologiei trebuie făcută în funcție de forma parcelei, cultură, sursa de apă, infrastructura existentă, disponibilitatea forței de muncă și buget. Tamburul de irigații poate presupune o investiție inițială mai accesibilă, dar necesită mai multă intervenție și logistică în exploatare.
Pivotul oferă un grad ridicat de automatizare și poate acoperi suprafețe mari, însă configurația terenului, drumurile, stâlpii sau alte obstacole pot limita posibilitatea instalării. Irigarea prin picurare permite administrarea controlată a apei direct în zona rădăcinii și oferă posibilitatea fertirigării. În același timp, sistemul trebuie proiectat și exploatat corect, iar liniile de picurare trebuie protejate împotriva deteriorărilor mecanice și a atacurilor provocate de păsări sau rozătoare.
Soluția optimă este, de aceea, cea adaptată fiecărei ferme.
Irigațiile trebuie analizate și prin prisma cash-flow-ului
O cultură irigată cu obiective ridicate de producție presupune, de regulă, un nivel mai mare al investițiilor în sămânță, nutriție, energie și tehnologie. O mare parte dintre aceste costuri apar înainte ca fermierul să obțină veniturile din recoltă. În lunile de vară se adaugă costurile de pompare și întreținere a sistemului. De aceea, investiția trebuie analizată nu doar din perspectiva costului inițial al instalației, ci și prin prisma costului total de exploatare pe hectar și a perioadei de recuperare a investiției.
Un sistem mai ieftin la achiziție nu este întotdeauna cea mai economică soluție pe termen lung. Timpul de lucru, energia consumată, intervențiile manuale și pierderile de apă au, la rândul lor, un cost.
Investim etapizat, dar proiectăm pentru viitor
Exemplul fermei care a pornit de la 50 de hectare și a ajuns în trei ani la 100 de hectare irigabile demonstrează un principiu important: investiția poate fi realizată etapizat, dar infrastructura trebuie gândită de la început pentru dezvoltarea viitoare. Dacă știm că obiectivul este să ajungem de la 50 la 100 de hectare, dimensionarea sursei de apă, a conductei principale și a distribuției trebuie să țină cont, pe cât posibil, de această evoluție.
Astfel evităm investițiile repetate, reducem costurile de exploatare și putem automatiza treptat sistemul pe măsură ce ferma se dezvoltă.
Pipelife – soluții gândite de la sursa de apă până la plantă
Pentru Pipelife, un proiect de irigații nu înseamnă doar furnizarea unor conducte. Înseamnă identificarea unei soluții adaptate fermei, debitului disponibil, culturilor, suprafeței și planurilor de dezvoltare. De la conductele principale și secundare din PEHD, la distribuția apei, filtrare și soluțiile de irigare prin picurare, obiectivul este același: apa disponibilă să ajungă acolo unde este nevoie, în cantitatea necesară și la momentul potrivit. În agricultură, apa devine tot mai valoroasă. Tocmai de aceea, fiecare metru cub trebuie utilizat cât mai eficient.
Investim cu cap. Investim responsabil. Construim sistemul de astăzi pentru ferma de mâine.
Articol realizat de echipa Pipelife