Nu vrem ferme lângă case, dar vrem mâncare de la fermieri! Case noi, reclamații vechi și ferme împinse spre dispariție…
De la reclamații pentru mirosul de grajd și zgomotul tractoarelor până la procese pentru clopotele vacilor, agricultura se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea celor care vor să trăiască la țară, dar nu acceptă realitatea vieții rurale.
Un caz din Austria readuce în discuție o problemă care nu mai poate fi ignorată nici în România: cât de departe poate merge intoleranța față de cei care produc hrana?
Există o contradicție tot mai greu de ignorat în societatea modernă: vrem lapte proaspăt, carne de calitate, produse locale, alimente la prețuri accesibile și peisaje rurale îngrijite. Dar nu vrem ferme în apropierea locuințelor, nu vrem miros de gunoi de grajd, nu vrem tractoare dimineața și nici animale care fac zgomot.
Cu alte cuvinte, ne dorim toate beneficiile agriculturii, dar fără să acceptăm realitatea acestei activități.
Pentru fermieri, însă, agricultura nu este un decor de vacanță. Este o afacere, o sursă de venit, o activitate economică desfășurată în fiecare zi, indiferent de anotimp, vreme sau programul de liniște al celor din jur.
Austria: 200 de bovine, o fermă și vecini nemulțumiți
La aproximativ 1.000 de metri altitudine, în localitatea Hochfilzen, districtul Kitzbühel din Tirol, ferma familiei Recherhof se confruntă cu opoziția unor vecini față de un proiect de extindere a adăpostului pentru animale.
Ferma îmbină creșterea bovinelor pentru lapte cu activități turistice și are în prezent un efectiv de aproximativ 200 de bovine. Planul de dezvoltare a fermei a generat însă nemulțumiri în rândul unor locuitori din vecinătate, care reclamă zgomotul și, mai ales, mirosurile provenite din activitatea zootehnică.
O parte dintre contestatari sunt persoane venite recent în localitate, care desfășoară la rândul lor activități turistice, inclusiv prin închirierea unor apartamente de vacanță.
Consiliul local a aprobat proiectul de extindere pentru a treia oară, cu nouă voturi pentru și patru împotrivă. Asta nu a încheiat însă disputa. Vecinii au transmis autorităților regionale o serie de întrebări privind evaluarea emisiilor și corectitudinea raportului de specialitate.
Ei contestă inclusiv modul în care au fost estimate mirosurile provenite din adăpost, depozitarea și manipularea dejecțiilor, precum și emisiile asociate furajelor însilozate.
Un alt motiv de nemulțumire îl reprezintă creșterea efectivului autorizat, de la 120 de animale în 2012 la 198 în 2019.
Dincolo de detaliile administrative, cazul ridică o întrebare esențială: mai poate un fermier să-și dezvolte afacerea într-o localitate rurală fără să ajungă în conflict cu cei care au descoperit recent farmecul vieții la țară?
La țară nu există ”liniște” de oraș. Și nici nu ar trebui să existe!
Argumentul fermierilor este simplu: cine alege să locuiască în apropierea unei ferme trebuie să înțeleagă specificul activității agricole.
Un tractor nu funcționează după programul de birou. Animalele trebuie hrănite, adăposturile curățate, furajele pregătite, iar lucrările agricole nu pot fi amânate de fiecare dată când cineva consideră că zgomotul este deranjant.
În cazul fermei din Hochfilzen, un alt crescător de bovine din localitate atrage atenția că locuințele reclamante sunt amplasate și în apropierea unui drum intens circulat. Prin urmare, evaluarea disconfortului nu poate ignora întreaga situație din zonă.
Mai mult, agricultura nu înseamnă doar producție de lapte sau carne. Fermele contribuie la întreținerea peisajului rural, mențin pășunile, susțin economia locală și fac posibilă existența unor activități turistice care valorifică tocmai specificul agricol al regiunii.
Este o realitate pe care societatea o acceptă prea ușor atunci când vine vorba despre plimbări, vacanțe și fotografii cu animale pe pășune, dar o uită atunci când trebuie să accepte mirosul specific unui grajd sau zgomotul unui utilaj.
Când agricultura este bună doar pentru fotografii
Problema nu este că oamenii au dreptul la confort sau că nu trebuie să existe reguli privind protecția mediului și sănătatea populației. Aceste reguli sunt necesare, iar fermierii trebuie să le respecte.
Problema apare atunci când orice activitate agricolă ajunge să fie privită ca o agresiune asupra confortului personal.
O parte a societății pare să-și dorească o agricultură idealizată: vaci pe pășuni verzi, ferme tradiționale, produse naturale și peisaje pitorești. Dar fără dejecții, fără mirosuri, fără utilaje, fără zgomot și, dacă se poate, fără investiții care să schimbe aspectul locului.
Numai că agricultura reală nu funcționează după scenariile din broșurile turistice.
Nu poți cere fermierului să întrețină peisajul, dar să-i contești investițiile necesare pentru supraviețuirea afacerii. Nu poți să te bucuri de produsele unei ferme, dar să consideri că activitatea care le generează trebuie să dispară din apropierea ta.
Iar dacă o fermă respectă legislația, deține autorizațiile necesare și își desfășoară activitatea în condițiile impuse de autorități, simplul fapt că nu este pe placul unor vecini nu ar trebui să devină un obstacol automat în calea dezvoltării sale.
Legea nu îi dă fermierului dreptul să deranjeze, dar nici vecinului dreptul de a bloca agricultura
Legislația austriacă privind relațiile de vecinătate, prin articolul 364 alineatul 2 din Codul civil general (ABGB), permite contestarea unor emisii de zgomot, miros sau alte influențe provenite de pe proprietățile învecinate atunci când acestea depășesc nivelul considerat obișnuit în zona respectivă și afectează semnificativ utilizarea proprietății.
Așadar, nu orice miros de grajd sau zgomot de tractor reprezintă automat o încălcare a legii. Contează specificul zonei, intensitatea disconfortului și condițiile concrete în care se desfășoară activitatea.
Nici jurisprudența nu oferă o protecție necondiționată fermierilor. În decembrie 2024, Curtea Supremă a Austriei a dispus rejudecarea unui litigiu privind zgomotul produs de ventilatoarele unui grajd, după ce doi proprietari au reclamat că nu se pot odihni din cauza instalațiilor aflate în apropierea locuinței lor. Instanța a cerut clarificarea caracterului obișnuit al zgomotului și a impactului acestuia.
Mesajul este important: drepturile fermierilor trebuie protejate, dar și drepturile vecinilor trebuie respectate. Echilibrul nu se obține însă prin transformarea oricărei neplăceri într-un motiv de blocare a activității agricole.
De la clopotele vacilor la procese pentru zgomot
Conflictul dintre agricultură și noii locuitori ai zonelor rurale nu este o particularitate a Austriei.
În Germania, un litigiu devenit celebru a opus o familie de fermieri unor vecini deranjați de clopotele purtate de vacile de pe pășune. După mai mulți ani de procese, instanțele din München au respins acțiunea împotriva fermierei, permițând continuarea practicii.
În Elveția, disputa a ajuns până la Tribunalul Administrativ al cantonului Zürich. Printr-o hotărâre din 30 iulie 2026, instanța a decis că vacile unei ferme din Hinwil pot purta doar clopoței mici, cu sunet mai discret, în timp ce pentru măgari și animalele tinere a fost interzisă purtarea clopotelor.
Instanța a subliniat că nu există un drept absolut la liniște, iar zgomotele specifice unor activități tradiționale nu pot fi eliminate automat. În același timp, a aplicat principiul precauției și a considerat că anumite restricții sunt justificate.
Este un exemplu care arată cât de complicată poate deveni conviețuirea dintre activitățile agricole și noile așteptări ale locuitorilor din mediul rural.
România: aceeași contradicție, alte consecințe pentru ferme
Nici România nu este ferită de această problemă. Dimpotrivă, extinderea zonelor rezidențiale în apropierea terenurilor agricole și a fermelor creează premisele unor conflicte care pot afecta dezvoltarea zootehniei.
Am abordat această contradicție în multe articole publicate în Revista Ferma, amintind despre paradoxul consumatorului care își dorește produse alimentare de calitate, dar respinge activitatea economică prin care acestea sunt obținute.
Ne place grătarul sfârâind, dar ne deranjează ferma care produce carnea!
În România, dezvoltarea imobiliară a ajuns în numeroase zone rurale până la limita terenurilor agricole și a exploatațiilor zootehnice. Casele apar lângă ferme care funcționează de zeci de ani, iar noii locatari descoperă ulterior că agricultura presupune zgomot, mirosuri, trafic de utilaje și activitate în afara orelor convenabile pentru viața urbană.
Aici trebuie pusă o întrebare incomodă: de ce trebuie să suporte exclusiv fermierul consecințele unei dezvoltări rezidențiale care ajunge peste activitatea agricolă existentă?
Nu este normal ca o fermă construită și autorizată într-o zonă cu destinație agricolă să ajungă să-și justifice permanent existența doar pentru că, între timp, în vecinătate au apărut locuințe.
Desigur, fiecare situație trebuie analizată în raport cu legislația, autorizațiile și impactul real asupra populației. Nu orice fermă este automat în regulă, după cum nu orice reclamație este abuzivă. Dar nici dezvoltarea imobiliară nu ar trebui să se facă ignorând activitățile economice existente și dreptul acestora de a continua să funcționeze.
Cine mai apără dreptul fermierilor de a investi și de a produce?
Agricultura europeană se confruntă deja cu suficiente provocări: costuri ridicate, presiuni asupra prețurilor, schimbări climatice, deficit de forță de muncă, reguli tot mai complexe și concurență internațională.
În acest context, transformarea relației cu vecinii într-o nouă sursă de presiune poate deveni încă o piedică în calea investițiilor.
Ce mesaj primește un fermier care vrea să construiască un adăpost modern, să îmbunătățească bunăstarea animalelor sau să-și mărească producția, dar se lovește de reclamații și contestații la fiecare pas?
Că este mai sigur să nu investească? Că este mai bine să rămână mic? Că activitatea lui este acceptată doar atât timp cât nu devine vizibilă și nu incomodează pe nimeni?
Dacă aceasta este direcția, nu trebuie să ne mirăm că fermele se închid, că producția locală pierde teren și că dependența de importuri crește.
Nu putem construi o agricultură competitivă cu fermieri permanent puși în defensivă. Nu putem cere investiții, performanță și produse românești, în timp ce tratăm activitatea agricolă ca pe o problemă de care trebuie să scăpăm.
Satul nu este un cartier rezidențial cu decor rural
Poate că a venit momentul să spunem lucrurilor pe nume: satul nu este un cartier rezidențial cu decor rural iar ferma nu este o atracție turistică menită să funcționeze doar atunci când nu deranjează.
Viața rurală înseamnă producție, muncă, animale, utilaje, mirosuri și activități care nu pot fi eliminate prin reclamații.
Cei care aleg să locuiască la țară trebuie să înțeleagă specificul acestui mediu, iar autoritățile trebuie să protejeze atât drepturile legitime ale locuitorilor, cât și continuitatea activităților agricole.
Pentru că, până la urmă, nu putem avea agricultură fără ferme, nu putem avea ferme fără animale și nu putem avea animale fără zgomot, miros și muncă. Iar dacă nu mai acceptăm realitatea producției agricole, trebuie să fim pregătiți să acceptăm și consecințele dispariției ei.