Războiul din Ucraina a provocat dezechilibre majore pe piețele agricole și a pus o presiune suplimentară asupra fermierilor români. În acest context, statul a avut posibilitatea să mobilizeze fonduri europene și să instituie scheme speciale de sprijin, cu plafoane de până la 280.000 de euro pe beneficiar.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, invocă aceste măsuri drept o oportunitate oferită de contextul de criză. Dar între plafoanele anunțate, ajutoarele aprobate și banii ajunși efectiv în ferme există diferențe care merită clarificate.
Declarația ministrului Agriculturii, Florin Barbu, potrivit căreia războiul din Ucraina a creat României oportunitatea de a acorda fermierilor ajutoare de până la 280.000 de euro pe fermă, față de un plafon de maximum 50.000 de euro în condiții normale, readuce în discuție o problemă importantă: cât din sprijinul anunțat cu mare fală de autorități a ajuns efectiv în fermele românești?!
Ministrul susține că afirmația sa a fost scoasă din context și precizează că nu a spus că războiul a ajutat fermierii (deși propria declarație îl contrazice!), ci că situația de criză a permis statului român să mobilizeze aproximativ 1,3 miliarde de euro prin Cadrul temporar Ucraina, pentru susținerea sectoarelor vegetal și zootehnic, inclusiv prin credite subvenționate și scheme de ajutor de stat.
Explicația poate fi corectă din punct de vedere al mecanismului administrativ. Dar nu răspunde la toate întrebările pe care le ridică declarația.
280.000 de euro pentru fiecare fermă? Nu chiar!
Una dintre cele mai importante precizări care trebuie făcute este că plafonul de 280.000 de euro nu reprezintă o sumă acordată automat fiecărei exploatații agricole.
De exemplu, prin schema „Creditul fermierului”, aprobată prin OUG nr. 7/2024, sprijinul de stat consta în acoperirea componentei de dobândă ROBOR la trei luni, pentru o perioadă de maximum 60 de luni. Accesarea schemei presupunea contractarea unui credit bancar și îndeplinirea unor condiții de eligibilitate.
Mai mult, plafonul de 280.000 de euro reprezenta limita maximă cumulată a ajutoarelor acordate unei întreprinderi în cadrul respectivului cadru temporar, nu un grant de această valoare încasat de fiecare fermier.
Așadar, diferența dintre „un fermier putea beneficia de ajutor de până la 280.000 de euro” și „fermierii au primit 280.000 de euro” este considerabilă.
Iar această diferență contează atunci când vorbim despre performanța unei politici publice.
1,3 miliarde de euro: cât s-a alocat și cât s-a cheltuit efectiv?
Cifra de 1,3 miliarde de euro este impresionantă. Dar, în agricultură, valoarea unui program nu se măsoară doar în bugete anunțate, plafoane de eligibilitate sau credite care pot fi accesate.
Se măsoară în bani ajunși efectiv la producători, în ferme salvate, investiții realizate, datorii reduse și capacitate de producție menținută.
Există câteva întrebări la care Ministerul Agriculturii ar trebui să răspundă transparent:
- Câte exploatații agricole au beneficiat efectiv de aceste scheme?
- Care este valoarea totală a ajutoarelor plătite, nu doar a sumelor aprobate sau contractate?
- Câți fermieri au reușit să acceseze creditele subvenționate și câți au fost respinși de instituțiile bancare?
- Cum s-au distribuit ajutoarele între sectorul vegetal și cel zootehnic?
- Ce pondere din sprijin a ajuns la fermele mici și mijlocii și ce pondere la exploatațiile mari?
- Care este rezultatul economic concret al acestor intervenții?
Fără aceste date, o cifră de 1,3 miliarde de euro rămâne mai degrabă un argument de comunicare decât o dovadă suficientă a eficienței politicii agricole.
Un cadru european de criză în război, nu o performanță exclusiv românească!
Cadrul temporar Ucraina nu a fost o invenție a autorităților române, ci un instrument prin care Comisia Europeană a permis statelor membre să acorde ajutoare de stat pentru companiile afectate de consecințele economice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
România a avut posibilitatea să utilizeze acest mecanism și a adoptat mai multe scheme de sprijin.
De exemplu, în februarie 2024, Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de aproximativ 241 de milioane de euro pentru producția vegetală primară iar în martie a aprobat o altă schemă, de aproximativ 164 de milioane de euro, tot pentru sprijinirea producției agricole primare.
Aceste cifre arată că au existat intervenții importante, dar și că trebuie făcută distincția între valoarea schemelor individuale aprobate, bugetele programelor și totalul de 1,3 miliarde de euro invocat de ministru.
A utiliza un instrument european disponibil este o decizie administrativă necesară. A demonstra că acel instrument a produs rezultate economice este însă o obligație de transparență și responsabilitate publică.
Cerealele românești, blocate pe drumul spre export? Câtă marfă din Ucraina ajunge, de fapt, în Portul Constanța?
Problema importurilor din Ucraina nu se rezolvă printr-o declarație
În aceeași postare, Florin Barbu vorbește despre antreprenorii care ar fi importat produse agricole ieftine din Ucraina și le-ar fi comercializat ulterior drept produse românești, până la instituirea sistemului de licențiere a importurilor.
Dacă asemenea practici au existat, ele trebuie demonstrate prin controale, documente și sancțiuni aplicate celor vinovați. Consumatorii trebuie să poată avea încredere în originea produselor, iar producătorii români trebuie protejați împotriva concurenței neloiale.
Dar protejarea producției românești nu poate fi redusă la controlul importurilor și la licențiere. Ea presupune politici coerente pentru dezvoltarea procesării, organizarea producătorilor, accesul la piețe, investiții în depozitare și creșterea valorii adăugate în România.
Un fermier care produce cereale, lapte, carne sau legume are nevoie de o piață funcțională și de prețuri care să-i permită să continue să producă, nu doar de promisiunea că importurile vor fi controlate. De fapt, treaba cu controlul numai la capitolul realizări nu poate fi trecută. În silozuri, prin tiruri și prin port, realitatea bate filmul ministerial.
40 din 100 de ferme și companii agricole au probleme financiare! 1.700 de firme sunt restructurabile sau în insolvență iminentă
Fermierii au nevoie de rezultate, nu de bilanțuri politice
Nu este corect să afirmăm că războiul din Ucraina a fost un beneficiu pentru agricultura românească. Conflictul a generat perturbări comerciale, presiuni asupra prețurilor, dificultăți logistice și o concurență dificilă pentru numeroși producători.
Este adevărat că mecanismele europene de criză au oferit statului român posibilitatea de a construi scheme suplimentare de sprijin. Dar această posibilitate nu trebuie confundată cu rezolvarea problemelor structurale ale agriculturii.
Fermierii români continuă să se confrunte cu dificultăți legate de finanțare, costurile de producție, volatilitatea prețurilor, lipsa capacităților de depozitare și procesare și puterea redusă de negociere în relația cu marii cumpărători.
De aceea, poate că întrebarea esențială nu este dacă războiul a creat o oportunitate administrativă pentru acordarea unor ajutoare mai mari.
Întrebarea este alta: ce a rămas în agricultura românească după aceste ajutoare?
Câte ferme au devenit mai solide financiar? Cât a crescut capacitatea de procesare? Cât din producția românească ajunge în continuare pe piață sub formă de materie primă și cât este transformată în produse cu valoare adăugată?
Iar ministrul Agriculturii ar trebui să le prezinte cu aceeași vizibilitate și efervescență cu care comunică plafoanele de sprijin și sumele impresionante ale programelor guvernamentale.
Pentru că, în final, agricultura nu se conduce prin cifre spectaculoase în declarații publice, ci prin politici care se văd în conturile fermierilor, în investițiile din ferme și în competitivitatea produselor românești…