Acum când prețurile inputurilor agricole sunt ridicate, precipitațiile sunt insuficiente, iar seceta afectează culturile, determinând reducerea producțiilor și o rentabilitate scăzută sau chiar pierderi, alegerea îngrășământului azotat potrivit devine deosebit de importantă.
În astfel de condiții, fiecare element al tehnologiei de cultură, fiecare soluție agrotehnică și fiecare practică agricolă contează. Chiar și valorificarea unor avantaje aparent nesemnificative, ascunse în cele mai mici detalii, poate face diferența și poate fi chiar „salvatoare” pentru fermierii din sectorul vegetal.
Prin urmare, un aspect esențial îl reprezintă calitatea îngrășământului pe care fermierul îl achiziționează și îl utilizează. Importanța calității este o realitate pe care mulți fermieri au experimentat-o deja pe propria piele.
Pétisó – produs de origine maghiară, fabricat de peste 90 de ani
În acest articol nu oferim sfaturi de specialitate, ci mai degrabă atragem atenția și evidențiem diferențele esențiale dintre anumite produse similare din punct de vedere al utilizării, denumirii și aspectului fizic. În realitate, tocmai aceste detalii aparent minore pot influența decisiv alegerea îngrășământului și, implicit, rezultatul economic al utilizării acestuia: profitul obținut sau, dimpotrivă, pierderile pe care le poate genera.
Obiectivul nostru este să sprijinim agricultura cu un îngrășământ care asigură o reaprovizionare eficientă cu azot și care, pe lângă asigurarea nutrienților pentru plante, contribuie și la menținerea echilibrului chimic al solului. Această din urmă funcție este îndeplinită perfect de produsul Pétisó până în prezent, datorită conținutului extrem de ridicat de dolomită, de 228 kg/t.
Cum se pierd nutrienții?
Solurile acide sunt nefavorabile pentru cultivarea plantelor din mai multe motive. Printre altele, aciditatea solului poate reduce disponibilitatea și absorbția nutrienților de către plante. În aceste condiții, pierderile pot ajunge la aproximativ 50% în cazul fosforului, respectiv la 23% în cazul azotului și al potasiului, procente care pot fi chiar mai mari, în funcție de pH-ul solului. Aceste pierderi sunt cauzate de mai mulți factori:
- În primul rând, în solurile acide, procesul de nitrificare este încetinit, ceea ce reduce capacitatea solului de a pune azotul la dispoziția plantelor.
- Totodată, este afectată activitatea microorganismelor responsabile de fixarea biologică a azotului, ceea ce duce la o disponibilitate mai redusă a acestui nutrient pentru plante.
- În sol s-au acumulat ioni de amoniu, care, în cantități mari, mai ales în condiții de secetă, pot fi toxici pentru plante.
- De asemenea, aciditatea solului favorizează creșterea solubilității fierului, aluminiului și manganului, care, în concentrații excesive, pot avea efecte fitotoxice.
În plus, fierul și aluminiul pot fixa fosforul în forme greu accesibile plantelor, reducând astfel disponibilitatea acestui nutrient.
Aport de calciu și magneziu
Spre deosebire de Pétisó, în multe îngrășăminte de tip MAS (cunoscute și sub denumirea de CAN) nu se utilizează dolomită (carbonat de calciu și magneziu) ca sursă de calciu, ci pulbere de calcar sau alți compuși cu conținut de calciu proveniți din produse secundare. Aceștia nu conțin însă magneziu.
O caracteristică importantă a îngrășământului Pétisó este faptul că dolomita pe care o conține nu contribuie doar la ameliorarea solului, ci reprezintă și o sursă valoroasă de calciu și magneziu. Calciul și magneziul joacă un rol esențial în menținerea structurii plantelor, în metabolism și în aprovizionarea cu energie.
CALCIUL este cel mai important component al peretelui celular și al membranei celulare, asigurând stabilitatea și rezistența celulelor. Acesta favorizează creșterea longitudinală a rădăcinilor și a lăstarilor, precum și funcționarea țesuturilor în diviziune.
Are un rol în metabolismul carbohidraților și al azotului (intensifică nitrificarea) și sporește rezistența plantei la diferiți factori de stres și la anumite boli.
MAGNEZIUL este elementul constitutiv central al moleculei de clorofilă; în absența sa, fotosinteza și captarea energiei luminoase se întrerup parțial sau se opresc complet. Este activator al numeroase enzime responsabile de fotosinteză și respirație și contribuie la transportul și utilizarea fosforului. Participă la sinteza carbohidraților, a grăsimilor și a proteinelor, precum și la asimilarea azotului.
În plus, joacă un rol important în protecția împotriva radiațiilor UV dăunătoare și în reducerea stresului termic. De asemenea, principalele culturi agricole absorb, în funcție de randament, între 30 și 80 kg/ha de magneziu. Din solurile acide, calciul și magneziul sunt greu de absorbit, iar din solurile afânate se spală ușor. Așadar, suplimentarea periodică a acestora este inevitabilă! Îngrășământul Pétisó conține atât calciu, cât și magneziu, asigurând simultan plantelor aportul necesar de azot, calciu și magneziu.
Asimilare rapidă datorită particulelor fine
Pe lângă toate aceste avantaje, este important de subliniat faptul că pulberea de dolomită din Pétisó se prezintă sub formă de particule de o finețe unică. Dimensiunea medie a particulelor de pulbere de dolomită utilizată este <40 µm, ceea ce, datorită suprafeței specifice extrem de mari, asigură o asimilare rapidă și eficientă a substanțelor active de calciu și magneziu.
Aceasta înseamnă, așadar, că în timp ce suprafața specifică a 56 kg de pulbere de dolomită cu granulație de 1 mm (aceasta este cantitatea de dolomită conținută în 250 kg de Pétisó) este de 120 mp, suprafața specifică a pulberii de dolomită cu granulație de 40 micrometri conținută în 250 kg de Pétisó este de aproximativ 3000 mp!
În ceea ce privește reactivitatea, dolomita conținută în 250 kg de Pétisó poate avea un efect comparabil cu cel al unei cantități de 1.400 kg de dolomită cu granulația de 1 mm. Acest aspect este important, deoarece, în general, cu cât suprafața specifică a unui material este mai mare, cu atât acesta poate reacționa mai rapid și mai eficient, datorită suprafeței de contact mai mari cu mediul înconjurător.
Deoarece calciul și magneziul din dolomită se leagă mai puternic de coloidele solului decât, de exemplu, potasiul monovalent, acesta este capabil să elibereze de acolo cantități semnificative de elemente nutritive monovalente (de exemplu, potasiu, amoniu etc.), adică să le facă asimilabile de către plantă.
Eficiența utilizării azotului
Deși producem atât uree, cât și azotat de amoniu, pentru fertilizarea culturilor recomandăm să se acorde o atenție deosebită efectelor acestora asupra solului și eficienței utilizării azotului. Motivele sunt următoarele:
Atât ureea, cât și azotatul de amoniu pot contribui la acidificarea solului, în special în cazul utilizării repetate, fără măsuri adecvate de corectare a reacției solului. Acidificarea solului poate determina reducerea producției agricole. Pentru a compensa acidificarea, poate fi necesară aplicarea amendamentelor calcaroase, ceea ce implică niște costuri suplimentare. În plus, spre deosebire de Pétisó, nici ureea, nici azotatul de amoniu nu conțin calciu și magneziu, elemente indispensabile pentru plante și necesare în cantități mari.
Pe lângă toate acestea, o parte semnificativă a amoniacului provenit din uree, de până la 70%, se poate evapora în aer, ceea ce provoacă nu numai pierderi de substanță activă, ci și poluarea mediului.
un articol de Dr. CSABA VARGA
Consultant specializat și cercetător principal în dezvoltare Nitrogénművek Zrt.
mai multe pe această temă: www.genezispartner.ro
