Traderii nu doar că nu ignoră conţinutul de proteină al grâului, ci, dimpotrivă, sunt tot mai interesaţi să penalizeze loturile care nu ating anumite niveluri de calitate. Este observaţia lui Alexander Degianski, actualul preşedinte al Clubului Fermierilor Români.
În opinia sa, problema este că cerinţele privind calitatea grâului au ajuns să fie mult mai stricte decât în trecut, fără ca diferenţele de preţ oferite fermierilor să compenseze întotdeauna aceste exigenţe.
„Din contră, traderii vor să penalizeze lipsa proteinei. În curând ne vom trezi cu STAS-uri de 14 la proteină şi 82 la hectolitric, ca parametrii de panificaţie. Adică asta oricum e o bătaie de joc la adresa fermierilor”, afirmă bănăţeanul.
Cerinţe tot mai dure pentru grâul panificabil
El face o comparaţie cu standardele de calitate utilizate în urmă cu ceva timp, când pentru grâul considerat panificabil erau suficiente valori mai reduse ale indicilor de calitate. „Pe vremuri, orice normativ spunea că e suficient o masă hectolitrică de 76 şi un minim de 21-22% conţinut de gluten pentru grâul panificabil. Acum vrem proteină 15 şi hectolitric 83. Nu poţi să ai astfel de pretenţii fără ca să şi plăteşti”, exclamă tânărul fermier din Giulvăz, judeţul Timiş.
Proteină şi greutate hectolitrică: indicatori care nu merg neapărat împreună
Una dintre problemele ridicate în discuţie este relaţia dintre conţinutul de proteină şi greutatea hectolitrică a grâului. Potrivit lui Degianski, cele două caracteristici nu sunt neapărat corelate. În timp ce conţinutul de proteină şi, implicit, nivelul glutenului sunt influenţate în mare măsură de genetica soiului şi de disponibilitatea azotului, greutatea hectolitrică este un indicator distinct al calităţii boabelor.
Afirmaţia este importantă mai ales într-un context în care fermierii trebuie să decidă cât investesc în fertilizare pentru a obţine un grâu care să îndeplinească simultan mai multe criterii de calitate. Creşterea dozelor de azot poate contribui la atingerea unui nivel mai ridicat de proteină, însă fiecare kilogram suplimentar de îngrăşământ înseamnă şi un cost în plus. În condiţiile unor preţuri volatile ale cerealelor şi ale inputurilor, decizia de fertilizare devine, astfel, una strict economică.
NPK înainte de semănat, azot fracţionat în primăvară
În ultimii doi ani, Alexander Degianski a redus fertilizarea de toamnă cu îngrăşăminte complexe pe suprafeţele pe care le exploatează. „În ultimii doi ani nu am făcut nici o fertilizare cu complexe. Numai cu azotoase”, recunoaşte el.
Strategia urmează să fie modificată însă în această toamnă. După ce rezerva de elemente nutritive din sol a fost, în opinia sa, consumată, Degianski intenţionează să reintroducă fertilizarea cu complexe înainte de semănat.
În cazul fertilizării cu azot, abordarea sa a fost una fracţionată, cu aplicări realizate în primăvară. Pentru îngrăşămintele complexe de tip NPK, aplicarea este programată înainte de semănat. „La azotoase am dat de obicei în două aplicări în primăvară. La NPK dau acum, înainte de semănat”, explică administratorul societăţii Forest and Biomass România.
Orzoaica, mai bine plătită, dar mai greu de produs
Pentru această toamnă, Degianski ia în calcul înfiinţarea a aproximativ 100 de hectare cu orz, fără intenţia de a extinde prea mult suprafaţa. Este vorba despre orz obişnuit, destinat în principal sectorului furajer, şi nu despre orz de bere.
Citeşte şi:
GABRIEL STUPARU: „Vindem 14-15 kilograme de grâu pentru un litru de motorină. Este de neconceput!”
Deşi preţul este mai atractiv, fermierul nu este tentat, cel puţin deocamdată, să se orienteze către producţia de orzoaică. Motivul este tocmai dificultatea de a obţine constant calitatea solicitată de industria berii.
În cazul orzului pentru bere, un conţinut prea ridicat de proteină poate fi nedorit, spre deosebire de situaţia grâului de panificaţie, unde un nivel ridicat de proteină este, în general, asociat cu o valoare mai mare pentru industria morăritului şi panificaţiei. Alexander Degianski indică un nivel de proteină de aproximativ 10-10,5% ca reper pentru orzul de bere, în funcţie de cerinţele de calitate urmărite.