Înainte ca primele seminţe de grâu să ajungă în sol, fermierul trebuie să ia o decizie care îi poate influenţa rezultatul economic al întregii campanii: urmăreşte producţia sau investeşte în calitate?
Întrebarea este mai complicată decât pare, pentru că între grâul de panificaţie şi cel furajer nu există doar o diferenţă de preţ, ci două strategii agricole diferite.
Calitate sau cantitate?
Octombrie este luna în care cultura de grâu începe, practic, să se contureze. Dar, dincolo de alegerea soiului şi a momentului optim de semănat, există o întrebare care merită pusă înainte de începerea campaniei: ce fel de grâu vrem să recoltăm în iulie 2027?
Grâu pentru panificaţie, cu parametri de calitate care să permită accesul la o piaţă mai bine remunerată, sau un grâu în care obiectivul principal este producţia şi costul cât mai redus pe tonă, cu valorificare în sectorul furajer?
Prima de calitate acoperă cheltuiala în plus?
La prima vedere, răspunsul pare simplu: dacă grâul de panificaţie se vinde mai scump, merită produs. În realitate, calculul fermierului este mai complicat. Pentru a obţine o recoltă cu parametri de panificaţie trebuie urmărite nu doar producţia, ci şi o serie de indicatori de calitate – conţinutul de proteină, glutenul umed, indicele de cădere, masa hectolitrică şi alţi parametri tehnologici solicitaţi de traderi.
Asta poate însemna alegerea unei genetici potrivite, o strategie atentă de fertilizare cu azot, monitorizarea culturii şi, în anumite situaţii, costuri suplimentare pentru analize şi pentru separarea loturilor. Prin urmare, întrebarea corectă nu este neapărat „cât primesc în plus pentru o tonă de grâu de panificaţie?”, ci „cât câştig în plus pe hectar după ce scad toate costurile necesare pentru obţinerea calităţii?” Dacă diferenţa de preţ dintre cele două categorii este mică, prima de calitate poate fi insuficientă pentru a acoperi investiţia suplimentară.
Factorul pe care fermierul nu îl poate controla: vremea
Mai există însă o dificultate. Fermierul poate alege soiul, poate stabili dozele de îngrăşăminte şi poate interveni asupra culturii, dar nu poate controla vremea. Iar calitatea grâului este influenţată puternic de condiţiile din timpul vegetaţiei şi, în special, de perioada de formare şi umplere a bobului.
Un sezon favorabil pentru producţie nu garantează automat şi o recoltă cu parametri excelenţi pentru panificaţie. În anumite condiţii, obţinerea unei producţii ridicate poate veni împreună cu o concentraţie mai redusă de proteină. Aşadar, fermierul poate investi pentru calitate, dar nu poate cumpăra dinainte vremea care îi va asigura acea calitate.
„În ultimii 3 ani, rentabilitatea a fost cantitatea, nu calitatea”
Dar cum arată această dilemă din câmp, acolo unde decizia nu se ia într-un tabel cu parametri de calitate, ci în funcţie de experienţa anilor trecuţi, de costurile fermei şi de ceea ce crede fermierul că va găsi piaţa în vara următoare?
Pentru Gabriel Stuparu, fermier din Cipău, judeţul Mureş, răspunsul este tot mai clar: „în actualele condiţii de piaţă, producţia cântăreşte mai mult decât calitatea”. Fermierul lucrează 640 de hectare şi spune că, în ultimii ani, diferenţa de preţ acordată pentru grâul de panificaţie nu mai justifică investiţia suplimentară necesară pentru obţinerea unor parametri superiori de calitate.
Bonusul de calitate, prea mic pentru a conta
Problema este, în primul rând, diferenţa prea mică dintre preţul grâului de panificaţie şi cel al unui grâu cu parametri mai slabi. Dacă fermierul trebuie să investească suplimentar în fertilizare, tratamente şi tehnologie pentru a obţine calitatea, dar piaţa nu răsplăteşte suficient rezultatul, calculul economic devine nefavorabil.
„Diferenţele sunt foarte mici şi atunci chiar nu are rost să investim enorm de mult în tratamente, în mâncare şi aşa mai departe”, explică Stuparu. În aceste condiţii, strategia sa se mută spre soiuri capabile să ofere producţii mai mari. Pentru campania de toamnă are în plan aproximativ 180-200 ha de grâu, iar printre soiurile pe care le foloseşte se numără Anapurna şi Falado, alături de alte genetici care s-au dovedit potrivite pentru zona sa.
Fiecare kilogram în plus e binevenit
La rândul său, Alexander Degianski, care are în exploatare 5.000 ha de teren arabil în zona Giulvăz, judeţul Timiş, merge pe principiul că fiecare tonă suplimentară poate schimba semnificativ rezultatul economic al fermei. „Pentru mine, cantitatea e cea mai bună calitate”, spune el cu deplină convingere.
De câţiva ani, tânărul bănăţean a renunţat la soiurile româneşti şi preferă genetici productive. Motivul este acelaşi: diferenţa de calitate nu este suficient de bine bonificată. În viziunea sa, nu are sens să piardă 1-1,5 tone la hectar sau chiar 2-3 tone într-un an favorabil pentru a obţine un grâu cu 14-15% proteină şi masă hectolitrică de 82-83, dacă piaţa nu plăteşte corespunzător această calitate.
„Prefer să fac cât mai mare cantitate, fiecare kilogram în plus e binevenit”, argumentează actualul preşedinte al Clubului Fermierilor Români. Strategia se vede şi în alegerea soiurilor pentru noua campanie. Anapurna, Rubisko, Propulso şi Sacramento se află printre variantele pe care le are în vedere, criteriul principal fiind unul singur: producţia mare şi stabilitatea acesteia.
Preţul se negociază, nu se acceptă!
În cazul său, însă, producţia nu este singurul instrument de gestionare a riscului. Şi capacitatea de depozitare devine importantă. El nu este obligat să vândă imediat după recoltare. Asta îi permite să aştepte momentul în care consideră că poate obţine un preţ mai bun.
„La mine se intră în curte şi se face preţ pe grâu. Nu mi se face preţ pe furaj sau pe grâu de panificaţie. Nu, vorbim doar de grâu”, afirmă bănățeanul. Cu alte cuvinte, Alexander încearcă să mute discuţia de la clasificarea grâului la puterea sa de negociere. Dacă mai mulţi cumpărători sunt interesaţi de marfă, preţul final devine criteriul principal, indiferent de destinaţia ulterioară a grâului.
Stabilitatea producţiei şi controlul costurilor
Pentru administratorul societăţii Forest and Biomass România, anul agricol care se încheie a fost unul dificil, seceta fiind principala problemă, urmată de preţurile cerealelor. Iar experienţa ultimului sezon îi întăreşte convingerea că, în actualul context, stabilitatea producţiei şi controlul costurilor sunt mai importante decât obţinerea unei calităţi care nu este suficient remunerată.
Când diferenţa de producţie e mică, calitatea contează
La Găujani, în judeţul Giurgiu, perspectiva este ceva mai nuanţată. Bogdan Măroiu lucrează aproximativ 2.300 ha şi, spre deosebire de primii doi fermieri, păstrează grâul de panificaţie ca principală direcţie pentru cultură. Explicaţia ţine însă mai puţin de o preferinţă pentru calitate în sine şi mai mult de raportul dintre producţie, cost şi preţ.
În experienţa sa, diferenţa de producţie dintre unele soiuri orientate spre calitate şi cele cu parametri mai slabi nu este întotdeauna suficient de mare pentru a justifica renunţarea la grâul de panificaţie.
„În condiţii comparabile – aceeaşi pregătire a terenului, aceeaşi semănătoare, aceeaşi fertilizare, aceleaşi erbicide şi tratamente – diferenţele de producţie pot fi, în multe cazuri, sub o tonă la hectar”, afirmă acesta. Într-un astfel de scenariu, calitatea poate rămâne interesantă economic, mai ales dacă diferenţa de preţ, chiar modestă, se adaugă unei tehnologii care nu presupune costuri disproporţionate.
O tehnologie echilibrată pentru un grâu vandabil
Măroiu spune că preferă „o tehnologie moderată spre bună” şi un grâu cu parametri care să-i permită să-l vândă fără stres către industria de panificaţie. Nu vede rostul unei tehnologii împinse la limită doar pentru a obţine ceva în plus. În acelaşi timp, nici pentru el calitatea nu este un scop în sine.
Citeşte şi:
ALEXANDRU HAITĂ: „Nu producţia la hectar, ci costul pe tonă decide profitul”
„Grâul este una dintre culturile cu rentabilitate mai redusă la noi în fermă, astfel că investiţiile trebuie atent dozate. Eu prefer o tehnologie moderată spre bună şi să fac şi o calitate în care să-l vând fără stres, la panificaţie”, ne-a mărturisit giurgiuveanul.
În vara acestui an, a obţinut aproximativ 6,5 tone de grâu la hectar în medie, un nivel pe care îl consideră normal pentru condiţiile climatice actuale. Producţia a valorificat-o la preţuri cuprinse între 820 şi 900 de lei pe tonă, iar pentru actuala campanie intenţionează să semene aproximativ 500 ha cu grâu.