Marile puteri agricole încearcă să dezvolte noi surse de consum pentru propria producţie, ceea ce ar putea face ca dependenţa de câţiva mari cumpărători globali să devină tot mai riscantă. Pentru Europa, această schimbare merită urmărită cu atenţie.
Cu ocazia Farm Progress Show, cea mai mare expoziţie agricolă în aer liber din America de Nord, la care am avut şansa să particip anul acesta, discuţiile despre pieţe, producţie şi perspectivele agriculturii americane au scos în evidenţă o realitate care depăşeşte cu mult graniţele Statelor Unite.
În spatele cifrelor record de producţie şi al competiţiei tot mai dure pentru pieţele de export se conturează o strategie comună: marile puteri agricole încearcă să îşi dezvolte propriile pieţe de consum, pentru a nu depinde într-o măsură excesivă de un număr restrâns de cumpărători externi.
Consumul intern devine avantaj în competiţia globală
Brazilia este unul dintre cele mai bune exemple. A devenit un competitor redutabil pentru SUA pe pieţele de porumb şi soia, continuând să îşi extindă suprafeţele şi producţia, dar, în acelaşi timp, îşi dezvoltă şi capacitatea de a consuma o parte tot mai mare din această producţie pe plan intern, prin procesare şi biocombustibili. Aceeaşi preocupare poate fi observată şi în Statele Unite.
„Agricultura americană are nevoie de pieţe de desfacere pentru volume uriaşe de porumb şi soia, iar dezvoltarea industriei de etanol, a combustibililor regenerabili şi a procesării interne creează noi surse de cerere. Cu cât o parte mai mare din producţie este absorbită în interiorul ţării, cu atât se modifică şi cantitatea disponibilă pentru export, iar acest lucru poate schimba echilibrul de pe piaţa mondială”, avertiza Matthew Kruse, fermier din Iowa la a şasea generaţie şi preşedinte al Commstock Investments, companie specializată în managementul riscurilor agricole.
Recolta spune doar o parte din poveste
Dacă Brazilia produce un milion de tone de soia în plus, însă o parte tot mai mare din producţie este utilizată în interiorul ţării pentru procesare, zootehnie sau biocombustibili, efectul asupra pieţei mondiale nu este acelaşi ca în cazul în care întreaga cantitate suplimentară ar fi disponibilă pentru export.
„Cu alte cuvinte, Brazilia poate deveni simultan un producător mai mare şi un exportator marginal mai puţin agresiv decât ar sugera simpla creştere a recoltei”, explică Kruse. Dar există şi reversul medaliei.
Dacă producţia braziliană continuă să crească mai repede decât consumul intern, surplusul ajunge pe pieţele internaţionale şi pune presiune asupra preţurilor. De aceea, pentru fermierul american şi, indirect, pentru cel european nu este suficient să urmărească producţia Braziliei. Trebuie urmărită relaţia dintre producţie, consum intern şi exporturi.
Agricultura şi energia se întâlnesc pe aceeaşi piaţă
Transformarea Braziliei este mai amplă decât sectorul exporturilor. „Agricultura braziliană este legată din ce în ce mai mult de industria energetică. De exemplu, creşterea utilizării biocarburanţilor creează o cerere internă suplimentară pentru materii prime agricole. În cazul soiei, dezvoltarea biodieselului înseamnă o cerere mai mare pentru uleiul de soia. În cazul porumbului, dezvoltarea industriei de etanol creează un debuşeu intern suplimentar”, remarca la rândul său Cesar Cruz, director de cercetare la Advance Trading Inc. Aceasta este una dintre lecţiile pe care fermierii americani par să le fi înţeles.
Nu poţi depinde la nesfârşit de exporturi
Discuţia de la Farm Progress Show ajunge astfel la una dintre marile vulnerabilităţi ale agriculturii americane: dependenţa de pieţele externe. Statele Unite rămân una dintre marile puteri agricole ale lumii.
Dar cu cât producţia este mai mare, cu atât devine mai important să existe suficientă cerere pentru fiecare tonă suplimentară de porumb sau soia. De aici şi interesul tot mai mare pentru biocombustibili. Etanolul este deja un consumator major de porumb american.
Există însă şi frustrări legate de ritmul în care SUA dezvoltă utilizarea amestecurilor cu un conţinut mai ridicat de etanol. În discuţie a fost menţionată în mod special dificultatea extinderii utilizării E15 (un tip de combustibil care conţine până la 15% etanol) pe tot parcursul anului – în timp ce în Brazilia se vorbeşte deja de standardul E32.
Un nou debuşeu pentru porumbul american
Potrivit unei analize publicate în februarie 2026, trecerea de la E10 la E15 la nivel naţional, pe tot parcursul anului, ar putea crea o cerere suplimentară pentru etanol echivalentă cu aproximativ 2,4 miliarde de busheli de porumb pe an, adică aproximativ 61 milioane de tone.
Chiar şi o creştere cu un singur punct procentual a proporţiei de etanol din amestecul de benzină ar putea însemna sute de milioane de busheli suplimentare de porumb direcţionate către această industrie. Pentru piaţa americană, aceasta este o miză uriaşă. Nu este vorba doar despre energie. Este vorba despre crearea unui nou debuşeu pentru recolta fermierului şi, în acelaşi timp, despre reducerea dependenţei de pieţele externe.
Uleiul de soia îşi găseşte locul în rezervor
Aceeaşi strategie se vede în cazul soiei. În loc ca soia americană să depindă exclusiv de exportul boabelor şi de cererea pentru şrot, dezvoltarea industriei de combustibili regenerabili creează o nouă piaţă pentru uleiul de soia.
Cu cât industria energetică absoarbe mai mult ulei de soia, cu atât procesarea internă devine mai atractivă, iar piaţa americană poate absorbi o cantitate mai mare de boabe de soia. În acest sens, agricultura şi energia ajung să fie două feţe ale aceleiaşi pieţe.
China, cumpărătorul care poate schimba jocul
În centrul acestei ecuaţii se află însă China. Pentru soia, în special, deciziile celui mai mare cumpărător mondial pot modifica direcţia fluxurilor comerciale dintre continente. Dacă China cumpără mai mult din Brazilia, presiunea asupra SUA creşte. Dacă îşi reduce importurile, surplusul disponibil pe piaţa mondială poate pune presiune asupra preţurilor.
Citeşte şi:
Farm Progress Show 2026: „THINK BIG”, ÎN INIMA CENTURII PORUMBULUI
În ambele situaţii, efectele nu se opresc la graniţele celor trei ţări. Ele ajung în Europa şi, mai departe, în România. Pentru fermierul român, legătura poate părea la prima vedere îndepărtată. O decizie privind politica americană pentru biocombustibili, o recoltă record de soia în Brazilia sau schimbarea strategiei de cumpărare a Chinei nu se reflectă instantaneu în preţul afişat de traderi.
Fiecare verigă contează în preţul final
Între aceste evenimente există un întreg lanţ de transmisie: producţia, consumul intern, exporturile, competiţia dintre furnizori, transportul, cursul valutar, cererea europeană şi, în cazul României, poziţia strategică a portului Constanţa. În cele din urmă, toate aceste verigi contribuie la formarea preţului pe care îl primeşte fermierul.
De aceea, ceea ce se discută astăzi în Brazilia, Statele Unite sau China nu mai este o problemă îndepărtată pentru agricultura noastră. Este parte din mecanismul care va determina, în lunile şi anii următori, cât de mult valorează o tonă de grâu, porumb sau soia produsă în România.